Exerciții în Marea Neagră. Militarii trebuie să-l caracterizeze pe Ilie Moromete
În cadrul proiectului de apărare maritim și aerian „Operațiunea Nisetrul 2” NATO organizează în Marea Neagră o serie de exerciții de război la care participă și soldați români. Acestea sunt printre cele mai grele de până acum, soldații primind sarcina de a-l caracteriza pe Ilie Moromete.
Personajul lui Marin Preda este un țăran arhetipal, un om complex și chiar filosof, după cum l-au caracterizat milioane de elevi de clasa a XII-a. Superiorii NATO spun că o cunoaștere bună a țăranului român, din care izvorăște caporalul român și apoi sergentul militar ajută la comunicarea cu acesta și explică orizontul intelectual în care acesta dă ordine.
Necesitatea creionării unui portret realist al personajului principal din Moromeții este esențială pentru a putea stăpâni arta războiului, întrucât acțiunea romanului are loc în perioada interbelică, când era pace. Totodată soldații vor putea cunoaște mai bine oamenii pentru care luptă, care nu se diferențiază cu absolut nimic de cei de la oraș, cu singura excepție că ăia de la oraș sunt un pic mai proști.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.