Exerciţiu seism: Gabi Firea participă cu un concert Dan Bittman în memoria celor dispăruţi
Exerciţiul de cutremur a ajuns în ziua a 5-a, e momentul ca Primăria Capitalei să-şi intre în rol! Chiar în acest moment, autorităţile locale finanţează un concert Dan Bittman în memoria celor peste 5000 de morţi virtuali din cadrul simulării.
„E foarte important să marcăm acest exerciţiu cu un eveniment artistic de prim rang, care costă cel puţin 15000 de euro, adică un euro pentru fiecare decedat şi 50 de cenţi per rănit, pentru că suntem un oraş smart şi o Primărie eficientă”, a delirat un reprezentant al municipalităţii, chiar înainte ca Gabi Firea să-şi facă apariţia pe scena exerciţiului de cutremur într-o superbă rochie roz, de mână cu îndrăgitul solist de la Holograf.
„Fiind o simulare, poate că ar fi trebuit să cânte pe bani de Monopoly, dar atunci plătitorii de taxe n-ar mai putea spune că participă şi ei la acest exerciţiu deosebit de important”, a punctat primarul Capitalei.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.