Există şi buzoieni fericiţi! O alunecare de teren a scos un sat din Moldova şi l-a dus în Prahova!
Dacă până mai ieri erau nişte moldoveni tipici, care se gândeau doar la băutură şi incest, locuitorii unui sat din Buzău au fost mutaţi cu totul de o alunecare de teren, trecând direct în Prahova. A doua zi, oamenii şi-au făcut buletine noi şi şi-au găsit joburi. S-au trezit cu chef de muncă, şi-au reparat casele şi şi-au dat copiii la şcoală.
„Parcă respir alt aer. Cred că e prima alunecare de teren care nu mai poate fi numită catastrofă, ci minune”, spune Victor R, fost moldovean din Buzău, care s-a lăsat de băut imediat după ce echipa de cadastru le-a confirmat sătenilor că se află în Prahova.
Fostul sat Beţivica Buzău, devenit acum Hărniceni Prahova, se mândreşte cu o rată a şomajului zero. Multe rude plecate în Italia şi Spania s-au întors după alunecarea de teren, spunând că în sfârşit pot veni acasă cu capul sus. Din păcate, un sătean, Ghiocel Asimionesei, a refuzat să rămână în Muntenia, şi-a dărâmat casa cu propriile mâini, a bătut mai mulţi săteni şi s-a întors în Buzău, spunând că vrea să trăiască alături de moldovenii lui.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.