TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Expediția românească plecată în căutarea punctului G s-a întors cu bine acasă

22 martie 2013 12:46
Expediția românească plecată în căutarea punctului G s-a întors cu bine acasă

Veşti bune vin din domeniul ştiinţei. În aceste zile, când pare că nu mai există temerari, iată, corpul expediţionar românesc, plecat în urmă cu doi ani de zile în căutatrea punctului G, s-a întors cu bine acasă, după ce obiectivul a fost atins.

„Odată găsit, echipa românească a înfipt un ditai steagul acolo”, a povestit Decebal Popescu, speolog profesionist, liderul expediţiei, cunoscut în lumea savanţilor drept „Edmund Hillary al sexului”. Totuşi, mai mulţi experţi consultaţi cu privire la lungimea catargului amplasat de expediţia românească acolo susţin că „dimensiunile sunt un pic exagerate, aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri”.

Punctul G a fost revendicat astfel în numele României, demersurile pentru înscrierea datelor în analele ştiinţei fiind deja făcute. „Nu pot spune ce avem de câştigat din asta, tot ce pot să vă spun este că toată lumea a fost mulţumită de descoperire, ba chiar am primit nişte ciorbe calde, haine curate şi, cel mai important, multă linişte”, a mai adăugat Decebal Popescu.

 

 

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi