Extratereştrii invadează Pământul. S-au săturat să primească spam de la Lensa
Scenariul din „Independence Day” e pe punctul de a deveni realitate! Borpilienii verzi de pe Nibiru, o civilizaţie belicoasă şi capabilă de călătorie hiperluminică, au decis în această dimineaţă să invadeze Terra. Cel mai probabil, flota borpiliană va ajunge pe orbita planetei noastre miercurea viitoare, urmând ca până vineri să declanşeze sfârşitul fulgerător al omenirii.
Astfel, borpilienii verzi speră să pună capăt spamului de la Lensa, un comerciant de ochelari cunoscut pentru marketingul său agresiv şi încălcările repetate ale GDPR-ului galactic. „Efectiv ne-a făcut capul mare. De 6 ani tot încercăm să ne dezabonăm de la newsletter şi sms-uri”, a declarat B’har Balub, amiral borpilian verde.
„NICI MĂCAR NU PUTEM PURTA OCHELARII VOŞTRI PĂMÂNTENI, ÎN CELE DOUĂ P… ALE MELE!”, a răcnit un alt ofiţer borpilian, arătând spre cei cinci ochi imenşi, migdalaţi.
Acţionarii companiei de spam şi ochelari au declarat că sunt pregătiţi pentru orice, iar dacă înainte să îşi încarce laserele, borpilienii le vor furniza şi trei numere de telefon ale unor prieteni, se pot înscrie în tombola pentru un voucher de 200 de lei.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.