Femeie rătăcită în pădure, găsită după ce s-a pus un afiș cu reduceri la pantofi
Salvare în timp record realizată de Salvamont Bucegi în cazul unei tinere dispărute în pădure. Au fost folosite afișe cu reduceri importante la pantofi, iar turista, atrasă de oferte, a venit singură în zona unde se aflau salvatorii. Ideea va fi implementată pe majoritatea traseelor montane. Vor fi amplasate panouri cu reduri la pantofi, cosmetice, cu săgeți spre cel mai apropiat refugiu.
A văzut de la 18 km un afiș cu ”Reduceri”, s-a apopiat și următorul afiș era cu ”Sandale din piele, 899 RON, reduse la 199 RON”. Moment în care tânăra a început să alerge în direcția săgeților și a parcurs următorii 20 km în 40 minute, cu diferență de nivel 600 metri.
Salvamontiștii spun că, după bucuria inițială că a fost salvată, tânăra a devenit agresivă, pentru că i-au spus că de fapt nu există nicio reducere la pantofi: ”Vă bateți joc de mine? Mie să-mi dați sandalele alea la reducere, că vă fac reclamație la Protecția Consumatorului!”, a urlat tânăra montaniardă, după care i-a atacat pe salvamontiști cu bețele de trekking.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.