Gard electric montat la Râșnov ca să nu mai urce pe munte cocalarii în șlapi
În sfârșit o inițiativă de bun simț la Râșnov! Turiștii de tip cocalari încălțați în șlapi sau pantofari vor fi opriți cu un gard electric, ca să nu mai urce pe munte. Efectele vor fi imediate, spun inițiatorii proiectului. În primul rând măsura va impulsiona turismul, pentru că la Râșnov vor sosi mii de oameni care vor să râdă de idioții care se curentează la gard.
În al doilea rând, Salvamontul va putea să-și ia concediu o perioadă, pentru că nu va mai fi nevoie să salveze sute de idioți care se duc pe munte desculți și în maieu, ca la ei la Roșiori, sau Bolintin. Gardul electric este ușor modificat față de unul pentru urși, în sensul că nu e curent de 24 volți, ci de 110 volți, așa încât cocalarii nu se mai ridică o perioadă destul de lungă după ce-l ating.
Surse din Râșnov spun că e imposibil să treci prin gard dacă ai la tine o boxă portabilă stil troller, sau dacă ești cu grătarul pe roți și vrei să te duci într-o zonă protejată ca să te relaxezi în liniște, ascultând manele la volum de 200 de decibeli.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.