Gazul e atât de scump că românii cer un leu când îi rogi să-ți dea un foc
Știrile triumfaliste despre prețul gazului în Europa nu au nicio legătură cu realitatea cotidiană, resimțită de milioane de români care au nevoie de gaz zilnic. Pe factură situația este mult mai rea decât în presă iar foarte mulți români au început să ceară un leu dacă le ceri un foc.
„Am pățit, eram pe stradă și-mi uitasem bricheta la birou, am cerut la Romană un foc la un student, ăsta a zis că fără un leu nu-mi dă nimic. Am auzit că în alte locuri prețul e și mai mare, am un coleg care lucrează în Aviatorilor care mi-a povestit că a trebuit să dea un leu și un covrig pentru un foc”, explică un bucureștean.
Situația nu este deloc încurajată nici de creșterea prețului lemnelor de foc. Plafonarea impusă de guvern a făcut ca o cutie de chibrituri să se vândă pe piața neagră și cu 5 lei, iar dacă nu reușești să aprinzi din prima țigara cu chibritul, se ajunge în situația în care e mai scump aprinsul țigărilor decât țigările în sine.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.