Greenpeace vrea ca turistul de Mamaia să fie declarat specie pe cale de dispariție

Scris de Ionut
@
27 iulie 2022 10:12
Greenpeace vrea ca turistul de Mamaia să fie declarat specie pe cale de dispariție

Nava Rainbow Warrior a ancorat în această dimineață lângă Năvodari, pentru a trage un semnal de alarmă față de dispariția fulgerătoare a turistului de Mamaia, o specie care odinioară sosea în turme uriașe pe litoral, în zona nisipoasă dintre Siutghiol și Marea Neagră.

”Migrația anuală a turistului de Mamaia este documentată din cele mai vechi timpuri. Cârduri întregi de turiști parcurgeau în ritm de melc, de cele mai multe ori cu CFR-ul, distanțele enorme care îi separau de locurile lor de baștină, precum Brăila, Satu Mare sau Caransebeș. Ei veneau anual pe malul mării, unde își depuneau icrele, pe ritmurile muzicii trupelor Albatros, Valahia sau mai nou The Motans, după care se întorceau la bârlogurile lor de pe continent. Azi, abia dacă mai vedem două-trei perechi de turiști care vin să se reproducă aici în Mamaia”, explică Decebal Popescu, zoolog marin.

Voluntarii Greenpeace spun că turmele de turiști nu mai vin la Mamaia pentru că sunt agasate de boxele portabile, de skijeturi și de hotelierii agresivi, care îi harponează cu prețurile imense. ”Ați văzut cum arată o cameră de hotel? Dumneavoastră ați depune icrele acolo?”, întreabă retoric zoologul.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi