Hotel din Mamaia, închis pentru cruzime împotriva animalelor. Ţinea şobolanii în camere cu moldoveni
Inspectorii OPC și DSV au continuat acțiunile de control pe litoral în urma cărora au sesizat mai multe nereguli, au aplicat amenzi și au și închis pe o perioadă de două săptămâni un hotel care oferea condiții incredibile pentru șobolanii locului, aceștia fiind obligați să stea în camere cu cele mai neplăcute specii de moldoveni.
„Ce-am găsit în hotelul «Perla Euxinului» depășește orice imaginație. Șobolanii erau ținuți în condiții infecte, moldovenii aveau aruncați ciorapi prin toată camera, reșoul mergea la maxim, manelele la fel, dintr-un CD player conectat direct la rețeaua electrică, pe lângă tablou, să nu se vadă la curent. Totodată, mâncare aruncată acestora era genul de mâncare care se servește pe litoral, ce nu este destinată consumului animal”, a declarat Adrian Mavrositu, șeful Direcției Sanitar Veterinare Constanța.
Șobolanul este o specie protejată în România, numeroase autorități locale întreprinzând acțiuni pentru apărarea acestuia de dăunătorii naturali, curățenia sau omul gospodar. Șobolanii de la hotelul închis au fost duși în alte hoteluri care oferă condiții mai bune iar clădirea a fost închisă pentru deratizare, până se scoate mirosul de cocalar din ea, proprietarii fiind totodată amendați.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.