Hoții care au furat 80 kg de fasole, prinși pentru că se bășeau incontrolabil
Acțiune remarcabilă a polițiștilor din Galați, care au capturat în timp record hoții care au furat 80 de kg de fasole din depozitul Cantinei Săracilor. Polițiștii au folosit atât informații primite de la populație, cât și cele mai moderne mijloace tehnice de care dispun: câinele detectiv Pedro care i-a amușinat în ascunzătoarea lor.
Primele informații au sosit la scurt timp după comiterea jafului, cam cât ți-ar lua să faci o ciorbă, confirmă inspectorul Georgian Coltea. În cartierul Micro 13 din Galați, au început să vină apeluri despre o garsonieră unde cineva pare să sugrume un porc. De fapt nu erau guițuri și horcăituri, ci bășinile autorilor jafului. Însoțiți de câinele detectiv, polițiștii gălățeni au pornit la vânătoare de bășinoși!
Căutările au fost totuși dificile, din cauză că blocul era burdușit de bășinoși, iar câinele detectiv era dezorientat. În cele din urmă hoții au fost capturați pentru că s-au bășit simultan și explozia a rupt ușa de la intrare, iar polițiștii i-au prins în flagrant. Pentru a putea intra în apartament, s-a făcut aerisire, apoi proba cu chibritul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.