Iisus pierde teren: A apărut un nou Mesia care transformă berea caldă în bere rece

@
23 mai 2013 10:11
Iisus pierde teren: A apărut un nou Mesia care transformă berea caldă în bere rece

Minune dumnezeiască şi stupoare pe o terasă din Capitală unde un tânăr cu părul lung, ce se pretinde a fi Mesia, a reuşit să transforme berea caldă servită clienţilor într-una rece, cu doar un deget de spumă, perfect proaspătă. Noul Mesia, Ionuţ Cristache pe numele său, merge tot timpul la bere înconjurat de 12 prieteni buni şi două gagici, despre una dintre ele spunându-se că e cam curvă.

Ionuţ din Năsăud a fost ieri dup-amiază la o bere cu prietenii săi iar aceştia, după ce s-au consultat cu chelnerii i-au spus cu tristeţe: “Învăţătorule, nu putem bea la această terasă, că berea-i caldă şi stătută, iar chelnerul mort de plictiseală”. “Aduceţi la mine berile şi aşezaţi-vă la masă”, a spus acesta. Apoi le-a cerut prietenilor să guste din bere.

“Era rece de-ţi paraliza falca”, a spus Andrei, unul din oamenii prezenţi la eveniment. “Nici nu mi-a venit să cred, berea era proaspătă iar chelnerul nu ne-a pus niciuna în plus când a venit nota”, a povestit Toma, un alt om prezent la eveniment. Minunile lui Ionuţ din Năsăud nu au căzut bine cârciumarilor din zonă care deja plănuiesc să-l judece pentru faptele sale, eventual să-l bată în cuie pe o cruce, pentru că pretinde că, în mod normal, berea servită la terasă ar trebui să fie rece, lucru ce intră în contradicţie cu Tora cârciumarilor bucureşteni.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi