Ikea a luat-o razna. Când cumperi un hotdog te trimit să-ţi iei muştarul din depozitul de la Mogoşoaia
Bataie de joc la Ikea! Deşi în mod tradiţional Ikea era un magazin unde te duceai, cumpărai ceva şi plecai cu pachetul plat acasă, la Ikea Bucureşti lucrurile stau puţin altfel.
De exemplu, dacă cumperi un hotdog, scumpit recent cu 50%, eşti trimis în Mogoşoaia, în alt judeţ, la 9 km distanţă, ca să-ţi pui muştar pe el. Cei de la Ikea spun că la sediul central rămân produsele importante, precum crenvurştii, şi în Mogoşoaia vor fi ţinute chestiile secundare, precum muştarul. “Înţelegem că unii clienţi sunt nemulţumiţi, dar ăia sunt nişte săraci”, susţine purtătorul de cuvânt Ikea Andreea Petrescu.
Clienţii spun că sunt şi alte probleme. “Am luat un Uber de la Ikea până la depozitul din Mogoşoaia, ca să-mi pun muştar pe hotdog, dar când am ajuns la depozit mi s-a spun că nu au muştarul pe stoc şi dacă vreau să primesc banii înapoi să mă duc înapoi la Ikea. M-au plimbat aiurea toată ziua”, declară Marian Coltea, client Ikea.
Aceeaşi politică se regăseşte şi la restaurant, unde dacă cumperi o salată trebuie s-o împachetezi singur într-o caserolă plată, apoi să te duci în depozitul din Mogoşoaia ca să ridici dressingul, sau poţi s-o mănânci aşa: “Nouă nu ne pasă cum consumi furajele astea de 2 bani pe care noi le vindem pe post de mâncare”, susţine A. Petrescu, de la Ikea.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.