Ilie Năstase a făcut din nou scandal în arest, că berea era caldă și nu aveau alune

@
25 mai 2018 12:36
Ilie Năstase a făcut din nou scandal în arest, că berea era caldă și nu aveau alune

Fostul tenismen a fost reținut în această dimineață după ce a fost prins conducând beat și fără permis o mașină, probabil a lui. Acesta avea permisul suspendat de câteva ore după ce a fost prins beat la volan de un echipaj al poliției rutiere. După ce a făcut scandal a fost încătușat și dus la secție unde a continuat cu injuriile și strigătele.

„Da, i-am jignit, păi dacă eu, persoană de 72 de ani, fost parlamentar, fost general în funcţie spun că am băut 3 beri și alea au fost calde, păi crede-mă băi băiatule, sau spune că am refuzat şi dă-mi amendă, dar nu-mi pune tu cătuşele, tu îmi pui cătușele înainte să vezi dacă sunt beat”, a explicat Ilie Năstase ce s-a întâmplat. 

Acesta a cerut și niște alune la berile alea, măcar să-i treacă gustul de poșircă din gură, dar agenții de poliție au refuzat, oferindu-i doar niște bakerolls cu pizza, practic cei mai neplăcuți bakerolls de pe piață. „Cum să tratezi așa un fost general al armatei române, fost parlamentar? Măcar o pungă de cipsuri dacă aduceau!”, s-a plâns fostul tenismen.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi