În Moldova s-a construit primul metru de autostradă, dar s-a furat ultimul de şină

@
11 martie 2019 13:10
În Moldova s-a construit primul metru de autostradă, dar s-a furat ultimul de şină

Construirea primului metru de autostradă din Moldova nu a fost decât o diversiune menită să atragă atenția opiniei publice de la adevărata direcție în care merge străvechea provincie românească. Asta pentru că în același timp în care reporterii se buluceau să fotografieze metrul de autostradă, ultimul metru de șină de cale ferată a fost furat. 

„Domnule, nu știu ce s-a întâmplat aici, eu eram ieșit la o țigară, șeful de gară este la Focșani, că are o rudă bolnavă și mai trebuia să fie un casier, am scos postul la concurs dar a fost atacat în instanță, că nu a câștigat cine trebuie și acum stăm și ne judecăm, din 2012”, a declarat impiegatul de mișcare ce a descoperit lipsa bucății de șină.

Ministerul Transporturilor a anunțat în această dimineață că va dispune de urgență constituirea unei comisii de analiză și prognoză care să elaboreze o strategie națională care să permită crearea de hub-uri de dezvoltare și refacere a rețelei de căi ferate din moldova, fie prin parteneriate internaționale, de tip public privat sau locale, prin administrațiile din zonă. 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi