În spiritul sărbătorilor! Un corporatist mort de epuizare a înviat după 3 zile, să termine un raport
Perseverența și meticulozitatea corporatistului de rând nu cunosc limite. O demonstrează cu vârf și îndesat gestul unui angajat al unei companii din Pipera, care, deși murise de epuizare, a înviat după trei zile, doar ca să nu lase un raport neterminat. Rudele și prietenii, singurii care l-au condus pe ultimul drum, colegii preferând să rămână la birou, au rămas șocați când acesta a ieșit din groapă, cu un pix într-o mână și un iaurt în cealaltă.
„Tocmai coborâsem sicriul în groapă, când am auzit bubuituri în capac. După ce groparii l-au deschis, băiatul meu s-a târât din groapă, a trecut pe lângă noi și a luat-o la fugă spre birou, vizibil îngrijorat, mormăind ceva despre un raport care trebuie predat până-n prânz“, spune mama acestuia.
Corporatistul este surprins că și-a pierdut viața din atâta lucru. „Chiar nu pricep de ce am murit, pentru că nu muncisem decât 168 de ore încontinuu, mult sub media biroului, și eram și odihnit, după concediul de 30 de minute pe care mi l-am luat la începtul anului, ca să mă uit la poze cu munți. Acum, că am înviat, o să încerc să-mi măresc rezistența, probabil voi apela la anabolizante“, a declarat acesta.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.