Înghesuiți ca sardelele la metrou, mai mulți pasageri și-au depus icrele în vagon

Pentru zeci de bucureșteni, dimineața aceasta la metrou a fost mai încinsă decât o noapte în Vama Veche. Pe Magistrala 2 Pipera-Berceni vagoanele au fost atât de pline, încât pasagerii nu doar că s-au frecat unii de alții ca sardelele, dar unii au constatat că au depus icrele direct în vagon.
”Nici nu-am apucat să mă prind bine de bară, că deja eram lipit de cineva într-un mod care m-a făcut să-mi pun întrebări existențiale. La Unirii simțeam că explodez, iar la Victoriei deja aveam o porție de icre pe mine. Regret că n-a fost consensual, putea fi mai bine”, a povestit un călător cu ochii în lacrimi. Specialiștii susțin că metroul devine un fel de club de swingeri: ”Căldura, lipsa spațiului și mișcările bruște sunt mai puternice decât afrodisiacele. Niciun pasager nu rezistă mai mult de două stații”, explică Robert Acrișor, director Metrorex.
Metrorex promite că se va adapta la pasagerii păcătoși și va instala boxe de confesiune sau cabine speciale pentru țigara de după depunerea icrelor. ”Eu am ajuns la birou cu lapți pe mână și un număr de telefon pe frunte. Dacă recunoaște cineva lapții sau vrea o întâlnire, să mă caute”, a scris pe Facebook Mioara Papuc, iar postarea s-a viralizat.
Pasagerii spun că din cauza înghesuielii metroul a devenit un Tinder offline, în care din păcate nu există swipe left.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.