Inundaţii masive în Moldova! Ultimul care a plecat în Italia a uitat să oprească apa
De la Botoşani până la Buzău, judeţe întregi sunt acoperite de apă! Cercetările preliminare arată că de vină pentru inundaţiile masive ar fi Nicu Alupulesei, ultimul locuitor din estul ţării care a plecat anul acesta în Italia.
„Cel mai probabil, Nicu se grăbea să prindă Wizzul de 7 spre Bologna şi a uitat să oprească robinetul din bucătărie. Până am reuşit să identific sursa, să descui, să intervin, era gârla până la brâu pe o rază de 200 km”, spune nea Aurel, paznicul care are grijă de Moldova cât e lumea plecată la muncă.
„Nici peste Prut nu au genul ăsta de probleme. Acolo, pe timpul verii se opreşte totul de la centrală – şi apa, şi gazele, şi curentul”, adaugă nea Aurel.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.