Investigaţie TNR. Întrebările care ne înţeapă: se mai dau scobitori la mici la Obor?

Tu îţi aminteşti dacă primeşti scobitori la mici la Obor?

Nici noi nu ne amintim. Un lapsus ciudat, ca o amnezie ceţoasă după o lovitură în moalele capului cu un fluture de badminton profesionist.

„Eu aşa ţin minte, că îţi dă o scobitoare în fiecare mic, gata înfiptă”, a zis Fane de la IT, în timp ce Ginuţa de la recepţie rememorează cu totul altă poveste. „Parcă ultima dată am mâncat micii acolo cu furculiţa, ştiu că mi s-a părut ciudat, cumplm să mănânci micii cu furculiţa, ce, ie pizza?”

Dacă sunt scobitori, sunt ele oare la liber sau ţi se acordă în funcţie de numărul micilor? Dacă nu-s, atunci cu ce te scobeşti în dinţi de zgârciul inevitabil?

În numele democraţiei, problema trebuie elucidată.

Ora 11. Între cele două hale, hipsterii bătrâni se adună în cârduri pentru ritualul brunchului.

Mahmuri după o altă anchetă, reporterii TNR descind la Terasa Obor pentru a investiga această chestiune aşchioasă. Suntem pregătiţi pentru orice scenariu, chiar şi cel în care nu primim scobitori la mici.

După 15 minute la coadă, suntem luaţi în primire de (potrivit tricourilor) dl Tase şi dl Staff, cei doi angajaţi care plămădesc şi perpelesc cocoloaşele de carne condimentată. Solicităm o cantitate oarecare de mici, ca să nu pară că am venit doar pentru scobitori.

Pe tejghea tronează o cutie cu obiecte lunguieţe. Iniţial am crezut că sunt linii de cocaină preambalate, ceea ce ar pune la îndoială obiectul real de activitate al terasei, dar la pipăire se dovedesc a fi scobitori. Zeci de scobitori, fiecare împachetată într-o teacă de hârtie subţire, ca foaia de ţigară, dar fără liniuţele alea care fac ţigara să ardă uniform.

„Pot să iau câte vreau?”, îl întreb pe domnul Staff. Îmi răspunde domnul Tase: „Haideţi, următorul!”, semn că pot să mă autoservesc cu un număr discreţionar de scobitori.

Practic, e suficient să cumperi un mic ca să pleci de la pervazul micăriei cu una, două, zece, 174 de scobitori – sau câte găseşti în cutie, căci aceasta se reumple periodic.

Testăm scobitorile: acestea sunt finisate rudimentar, dar înţeapă corespunzător şi – mai important – pot susţine lejer greutatea unui mic mediu. Chiar şi când foloseşti una singură, deşi în Obor, bunele maniere cer ca micul să fie mâncat „chinezeşte”, cu două scobitori, precum odinioară Mao Ţe-Dun îşi consuma pacheţelele de primăvară folosind beţigaşe de baobab sau bambus (n.r. – care creşte în China?).

Din păcate, nu există soare fără nori.

Din câte am putut constata la faţa locului, ambalajul scobitorilor nu indică nimic despre esenţa lemnului, ţara de origine, certificările FSC, logoul cu broscuţa, termenul de valabilitate sau eventualele riscuri la adresa sănătăţii, precum cel de scoatere a ochilor sau perforare a venei jugulare.

*Potrivit unui studiu interdisciplinar ScobWatch, 3 copaci şi un scaun vechi dar foarte comod sunt transformaţi săptămânal în scobitori DOAR pentru industria micilor.

„Intră bine în mic, eu le folosesc, dar cu inima strânsă, pentru că nu am de unde să ştiu dacă nu contribui astfel la distrugerea pădurilor milenare de cedru din Liban”, spune Vali (nume schimbat pentru protejarea identităţii lui Marian), un bărbat care face naveta zilnic din Odorheiu Secuiesc în pauza de prânz pentru a mânca mici la Obor.

„Nici nu scrie pe ele să nu le laşi la îndemâna copiilor. Dacă vine un copil să mănânce mici şi îşi găureşte din greşeală lobul urechii în 4 locuri?”, se mai întreabă Vali.

Cel mai probabil, au să zică părinţii că e emo.