Ipocriţi. Buzoienii spun că nu sunt moldoveni, dar cer autostradă spre Moldova

Scris de Ionut
@
28 martie 2019 07:55
Ipocriţi. Buzoienii spun că nu sunt moldoveni, dar cer autostradă spre Moldova

Minciuna iese până la urmă la iveală! Greva de 15 minute ținută pentru a cere autostradă în Moldova a fost un bun prilej pentru a se stabili că de fapt Buzăul e în Moldova, deși nimeni din Buzău nu recunoaște. Participarea la #șîeu în Buzău a fost remarcabilă, semn că buzoienii nu doar că sunt moldoveni, dar sunt chiar inima Moldovei.

Buzoienii au continuat să mintă și să se justifice: ”E normal să cerem autostradă în Moldova, pentru că ne ajută și pe noi, ne-am deplasa mai repede, mărfurile ar ajunge mai rapid în magazinele din Moldova”, a declarat un buzoian cu un accent moldovenesc mai pronunțat decât al vasluienilor.

Experții în geografie și lingvistică sunt însă de acord că e încă o dovadă de ipocrizie, pentru că dacă te uiți pe hartă Autostrada Moldovei ar trece chiar prin Buzău! Cum adică Buzău nu e în Moldova când ei au Autostrada Moldovei în curte? 

Unii buzoieni au spus inclusiv că și alte județe care nu sunt în Moldova au cerut autostrada Moldovei: ”Și Vâlcea e în Moldova? Și Hunedoara?”, ceea ce arată firea lor arțăgoasă, tipică moldovenilor.

”Apartenența Buzăului la Moldova poate fi dedusă și prin eliminare, pentru că nicio altă regiune istorică nu acceptă că Buzăul ar face parte din ea. E buzăul oltenesc? Absurd. E muntenesc? Nici vorbă, există o ură istorică între Buzău și Ploiești, de exemplu. Transilvănean? Sictir. Și e pe partea stângă a Dunării, numită și partea moldovenească a Dunării, deci n-o fi în Dobrogea. Încetează, Buzău! Ești în Moldova”, a declarat Decebal Popescu, istoric.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi