Iredentiştii maghiari: „Primii în Ardeal au fost faraonii unguri Iştvankamon şi Ramsesz”

@
27 august 2012 09:43
Iredentiştii maghiari: „Primii în Ardeal au fost faraonii unguri Iştvankamon şi Ramsesz”

Un nou scandal iredentist tinde să agite apele în Ardeal. O echipă de arheologi maghiari a dezgropat o serie de morminte ale unor faraoni unguri care datează de pe vremea piramidelor egiptene. „Încă o dovadă că am fost aici înaintea românilor”, au concluzionat, imediat, oamenii de ştiinţă maghiari.

Complexul funerar, descoperit pe Valea Arieşului, conţine mai multe morminte regale. Până acum arheologii au deschis mormintele faraonilor unguri Iştvankamon şi Ramsesz II. Conform scrierilor de pe pereţi vechii unguri aveau un panteon bogat, ei închinându-se la Isis, Osiris şi Csaba Zoltan.

Afirmaţiile arheologilor maghiari nu au rămas fără răspuns. „Poftim, s-a găsit cine să vorbească, ăştia care s-au hrănit cu carne de sub şaua cămilei. Păi noi, poporul român, suntem atât de vechi pe aceste meleaguri că până şi desenele rupestre din peşteri sunt scrise în limba dacă”, a afirmat cunoscutul arheolog Decebal Popescu.

Foto: Jun

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi