Iubiţi şi şobolanii vagabonzi

O colegă a văzut la metroul din Berlin un domn respectabil, la vreo 50 de ani, plimbând în lesă, ca pe un câine, un şobolan mare şi scârbos. (Poza e mai jos, la sfârşitul textului)

Sper să nu copieze şi ai noştri moda asta, că pe urmă, la cât de serioşi sunt românii, o să ne trezim cu încă o problemă: cea a şobolanilor fără stăpân. Practic, haite întregi de şobolani aciuaţi pe la câte o scară de bloc, chiţăind la trecători, alergând după biciclişti.

În Berlin, însă, nimeni nu şi-ar abandona şobolanul, oamenii de aici iubesc animalele. La modul platonic, desigur, nu ca în unele sate din România.

E adevărat, există şi o categorie aparte de iubitori de animale: cei care sunt pe interes. Cu alte cuvinte, oamenii iau în îngrijire un câine, iar pentru asta primesc o alocaţie de la stat. Prin urmare, se întâmplă des să vezi pe stradă câte un boschetar care plimbă în lesă un câine mai spilcuit decât el, mai aranjat. Situaţia asta te induce în eroare, generează imagini confuze. Uneori, eşti tentat să crezi că patrupedul – dacă îl mai putem numi aşa – este stăpânul, mai ales că omul pe care l-a scos la plimbare prin parc adună rahatul în urma  lui.