TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

„Laptele și cornul” ajunge și la studenți: vor primi doi mici și o bere

Scris de Vasile
@
12 mai 2022 08:17
„Laptele și cornul” ajunge și la studenți: vor primi doi mici și o bere

În sfârşit, cineva se gândeşte să prevină abandonul şcolar şi în rândul studenţilor! Un program pilot, similar programului „Laptele şi cornul”, va fi lansat toamna aceasta în 4 universităţi din ţară.

Prin programul „Doi mici şi o bere”, studenţii vor primi zilnic doi mici şi o bere, ca să fie mai puţin dependenţi de zacusca de acasă şi de joburile mizere de interni semi-plătiţi la un call-center din Popeşti Leordeni.

„Sunt încântat de programul Doi mici şi o bere, deşi recunosc că speram să fie la derută titlul şi să primesc de fapt trei mici şi două beri”, spune Ornald Marcu, student în anul 2 la Matematică.

„Sper să nu fie schema aia clasică, când face statul licitaţie publică pentru mici şi 10 ani mai târziu afli de pe RISE Project că fiecare mic a costat cât jumătate de carcasă de porc”, declară Geanina Ţurlău, studentă în anul 8 la Teologie.

E al doilea astfel de program pe care Ministerul Educaţiei îl testează, după ce iniţiativa „Doi cenţi, zece cenţi, ajutor pentru studenţi” a fost anulată pe motiv de versuri obscene, precizează reprezentanţii Guvernului.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi