Lecţie de marketing! Terasele de pe lângă licee oferă şi formulare de contestaţie pentru BAC
Ai picat Bacul şi vrei să conteşti nota, dar ţi-e poftă de o bere? Acum nu mai trebuie să alegi între cele două! Pe lângă alcool şi ţigări, mai multe baruri îndrăgite de liceeni vor oferi în această seară, complet gratuit, formulare de contestaţie pentru elevii nemulţumiţi de rezultatele obţinute.
“E foarte mişto ideea asta. Tocmai am găsit o masă liberă şi am cerut pe loc o halbă şi 3 formulare, că sunt de-al casei, vin la berăria asta încă din şcoala primară”, spune Romică Enescu, proaspăt absolvent al Colegiului Tehnic “Sergiu Cantacuzino” din Mizil.
“Eu ştiu să scriu încă din clasa a 11-a, sunt bazat, da’ pe colegul meu l-a ajutat chelnerul să facă contestaţie la filosofie”, adaugă un alt absolvent de liceu, impresionat de politeţea angajaţilor terasei.
Cei mai norocoşi elevi sunt cei care nu contestă nimic, pentru că ei pot folosi formularele pe post de farfurie pentru mici. “Cine a luat 10 primeşte muştarul gratis!”, spune proprietarul cârciumii, încrezător în viitorul generaţiilor tinere.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.