Locuitorii din Militari, luaţi pe nepregătite de venirea dimineţii: se circulă bară la bară!

@
6 noiembrie 2012 08:21
Locuitorii din Militari, luaţi pe nepregătite de venirea dimineţii: se circulă bară la bară!

Dimineaţa a lovit, din nou, pe nepregătite, pe atât de încercaţii locuitori ai cartierului bucureştean Militari. Deşi primele semne s-au făcut simţite pe la 5.30 – 6.00, dimineaţa şi-a intrat deplin în drepturi pe la ora 7.00, provocând zeci de ambuteiaje în trafic şi întinzând nervii şoferilor la maxim.

„N-am mai întâlnit o asemenea dimineaţă din vara lui ’74”, s-a plâns un şofer în timp ce-şi trăgea răsuflarea după ce înjurase 40 de minute în intersecţia Lujerului. Inspectori ai primăriei sectorului 6 şi ai poliţiei au intervenit în zona afectată şi au împărţit cafele, ciorbe calde şi ţigări. Din păcate, utilajele trimise pentru a decongestiona traficul nu au ajuns în zonă pentru că au fost deviate pe rute ocolitoare.

Reprezentanţii ANM susţin că este foarte posibil ca şi mâine locuitorii Militariului să se confrunte cu venirea itempestivă a dimineţii. Aceştia au mai precizat că au avertizat, încă din septembrie, că pe 6 noiembrie în cartierul Militari va veni dimineaţa.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi