Mai sunt 3 doze de Pfizer la staţia românească de la Polul Sud

Scris de Vasile
@
17 martie 2021 13:45
Mai sunt 3 doze de Pfizer la staţia românească de la Polul Sud

Veşti bune pentru românii dispuşi să călătorească un pic pentru a se injecta cu vaccinul preferat! Potrivit platformei RoVaccinare, mai sunt disponibile 3 doze de Pfizer la staţia de cercetare Law-Racoviţă din Antarctica.

„Ar fi chiar drăguţ să vină cineva să ne ajute să terminăm vaccinul, noi suntem doar doi aici da’ dintr-un motiv sau altul am primit doze pentru cinci persoane. Partea bună e că nu se strică, sunt -60 de grade afară. Le-am putea ţine şi pe balcon dacă nu ne-ar fi frică că ni le fură pinguinii, cum ne-au furat anul trecut hârtia igienică, de a trebuit să folosim ţurţuri”, explică Marcel Petre, om de ştiinţă.

„Dacă veniţi din Bucureşti, cel mai scurt drum e cu maşina până la Otopeni, apoi cu avionul pe ruta Paris – Santiago de Chile, trenul până în Punta Arenas, autostop până în Ushuaia, traversat strâmtoarea Magellan cu spărgătorul de gheaţă iar apoi o scurtă expediţie cu sania trasă de câini. Cine vine, să-mi aducă şi mie un cartuş de Kent cu biluţă, sper că se mai fac”, adaugă cercetătorul român.

Doritorii sunt sfătuiţi să aibă căciulă, mănuşi şi neapărat izmene, avertizează cei care s-au vaccinat la staţia Law-Racoviţă în fazele I şi II.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi