Mărirea alocaţiilor, primele efecte economice: a apărut berea la pet de 5 litri

Scris de TNR
@
25 mai 2015 16:47
Mărirea alocaţiilor, primele efecte economice: a apărut berea la pet de 5 litri

Fabricile de bere salută dublarea alocaţiilor! Noile peturi de bere de 5 litri au pornit deja spre părinţii mândri de odraslele lor. Părinţii sunt acum de două ori mai motivaţi să-şi ţină copiii în şcoală. Noile peturi nu sunt doar mai ecologice, sunt şi ergonomice, fiind dotate cu o toartă foarte comodă care uşurează mult procesul de golire.

Surse dintr-o fabrică de bere spun că votul pe alocaţii a fost urmărit cu atenţie. “Când s-a aprobat dublarea, am dat drumul imediat la producţie în noua secţie de bere la 5 litri. De ce să lăsăm părinţii să dea acei 42 lei suplimentari pe băuturi de import, când producţia locală de bere poate satisface şi cele mai pretenţioase gusturi”, declară Robert Acrişor, director fabrică de bere.

Părinţii spun că petul de bere de 5 litri e ideal, potrivindu-se cu orarul şcolilor: “Acum ai ce face între ora la care duci copilul la şcoală şi ora la care îl iei de la şcoală. Cei 5 litri ajung la fix. E un compromis perfect între sticlă şi butoi”, spune Victor T, părinte fericit că s-au mărit alocaţiile.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi