Merkel negociază cu Doru Octavian Dumitru construcţia unui hazoduct

Scris de Ionut
@
18 noiembrie 2020 08:37
Merkel negociază cu Doru Octavian Dumitru construcţia unui hazoduct

Lipsa de haz din Germania a atins cote alarmante în ultimele luni. După ce că erau un popor lipsit total de simțul umorului, germanii ajunseseră pe locul întâi la depresie, așa că Angela Merkel a luat o decizie cel puțin discutabilă, aceea de a construi un hazoduct împreună cu Doru Octavian Dumitru. Celălalt ofertant a fost Radu Pietreanu de la Vacanța Mare, dar era prea brunet.

Hazoductul va fi presărat din loc în loc cu hahale industriale unde vor fi pompe cu haz și dacă scade presiunea la glume vine Doru personal și bagă bancuri pe țeavă. Conducta cu haz va putea livra până la 30.000 de metri cubi de râși pe minut în Germania și Merkel spune că prioritate vor avea cartierele de muncitori, unde hazul lipsește cu desăvârșire.

Din păcate la inaugurarea hazoductului au fost niște probleme, că Doru nu s-a putut abține și a zis că orice femeie are dreptul să fie urâtă, dar Merkel a abuzat de acest drept, însă cancelarul german a ignorat gluma, disperată să aducă puțin haz în națiunea ei de triști.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi