Meşterul Manole ar roşi dacă mi-ar cunoaşte socrul

De fiecare dată cînd vine socrul în vizită parcă retrăiesc un moment din copilărie, cînd l-am asistat pe bunicul la o lucrare. Totul s-a rupt pentru mine în momentul în care m-a trimis bunicul să-i aduc harapauăle. Exact, „ce-s alea harapauă?”, asta m-am întrebat şi eu atunci. După ce mi-a spus că nu-s bun de nimic, bunicul şi-a luat singur harapauăle. Am aflat astfel că mă trimisese după cleşte.

Cam aşa şi cu socrul. În puţinele zile în care stă în vizită la mine, apartamentul meu se transformă într-un mini şantier. Tot timpul se efectuează o lucrare importantă din care eu nu înţeleg absolut nimic.

În plină vară, de exemplu, văd socrul că scoate de pe balcon un calorifer din ăla portabil, de se bagă în priză, şi mă întreabă unde găseşte o priză liberă. În primă fază am crezut că socrul vrea să sfideze canicula de afară, dar m-a dumirit rapid că nu despre asta era vorba. Cică se blocase contorul de lumină, nu se mai învîrtea deloc. Iar pentru a-l reporni, cică trebuia suprasaturat cu energie. După cîteva minute cu toate aparatele casnice în priză, socrul a coborît la parter, unde e panoul electric, după care s-a întors triumfător: „Merge!” Şi a urmat o detaliere a operaţiunii pe care nu sînt în stare s-o reproduc (n-am reuşit să reţin termenii de specialitate). Eu unul însă nu m-aş fi riscat niciodată cu supralicitarea, poate lăsam tot blocul sau tot cartierul fără curent electric. Şi asta pentru ce? Ca să mă asigur că Electrica îmi ia în continuare bani…

Într-o altă zi, stăteam la calculator şi vine socrul să mă anunţe că merge pînă jos, să bată nişte cuie. Să le bată unde şi de ce mi-a fost şi frică să întreb. N-am aflat nici pînă în ziua de azi ce lucrare importantă l-a determinat pe socru să coboare două etaje pentru a bate nişte cuie.

Altă dată, intru la baie şi mă trezesc cu un sunet de aveam impresia că am ajuns pe un circuit de Formula 1. Socrul montase la gura de aerisire un motoraş zgomotos, care cică ajută la aerisire. Probabil pe principiul că sperie aerul cu zgomotul său, şi se evacuează singur.

Mai sînt şi altele. Merg într-una din zile la şifonier să îmi iau hainele, dar nu mai aveam cum să deschid uşa. Toate mînerele şifonierului fuseseră mutate în interior (chestie care e probabil utilă doar pentru amanţii care se ascund în dulapuri). Cică măsură de prevenire a accidentelor casnice, să nu-şi prindă ăla micu (am un junior de aproape 2 ani) mîna la uşa dulapului. Totuşi, nu aveam de gînd să deschid şifonierul doar cu şpaclul (ăsta e un termen nou, învăţat de la socru), aşa că am rugat soţia să-l roage să pună mînerele în poziţia lor firească. Eu nu m-am riscat să intru în dezbateri cu el pe o temă atît de riscantă.

Sînt absolut convins că Ana lui Manole, dacă avea un tată la fel de întreprinzător ca socrul meu, scăpa cu zile. Cu un astfel de socru lîngă el, Manole înălţa zece mănăstiri, nu una, fără să fie nevoit să-şi zidească nevasta într-una din ele.