Mii de bugetari suferă de depresie de când au aflat că 1 Decembrie pică într-o sâmbătă

Scris de Vasile
@
26 noiembrie 2012 14:54
Mii de bugetari suferă de depresie de când au aflat că 1 Decembrie pică într-o sâmbătă

Depresia şi gândurile sinucigaşe fac ravagii în rândul funcţionarilor statului, după ce aceştia au primit vestea că sărbătoarea naţională cade anul acesta într-o zi nelucrătoare. Medicii avertizează că situaţia s-ar putea înrăutăţi pe măsură ce tot mai mulţi bugetari se uită în calendar, recomandând schimbarea de urgenţă a zilei naţionale cu o zi de luni sau chiar marţi.

“Din ce în ce mai mulţi angajaţi ai statului se internează cu depresie clinică”, explică psihiatrul Decebal Popescu. “Aceşti oameni au muncit tot anul cu speranţa că vor avea o zi de weekend în plus pe 1 Decembrie. Universul lor s-a destrămat când au aflat că ziua respectivă e oricum liberă. Nu mai au poftă de viaţă, ne temem să nu comită gesturi nesăbuite. Am încercat să-i consolăm, amintindu-le că şi de Sf. Andrei e sărbătoare, dar pe mulţi pur şi simplu nu-i mai interesează.”

“3 decembrie ar fi o zi naţională potrivită. E doar ziua inaugurării lucrărilor la ‘Porţile de fier’, dar măcar pică lunea”, adaugă medicul. “Oricum, dacă nu acţionăm rapid, riscăm să se repete ‘primăvara neagră’ din 2011, numită aşa pentru că ziua de 1 Mai a căzut într-o duminică.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi