TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Mii de corporatişti muncesc deja de acasă! Şi-au trecut în buletin adresa de la serviciu

12 martie 2020 12:49
Mii de corporatişti muncesc deja de acasă! Şi-au trecut în buletin adresa de la serviciu

Numeroși oameni care merg la muncă în multinaționale au fost surprinși să afle că trebuie să muncească de acasă în condițiile în care mulți dintre ei au trecut în buletin adresa de la serviciu. „Nu înțeleg sensul, eu oricum stau 20 de ore pe zi aici, vin și în weekend. Ce să caut acasă, n-am nimic pe-acolo”.

Corporatiștii se plâng că nu se pot duce în ceea ce oamenii normali numesc domicilii, pentru că nu au mai nimic acolo. „Aici, la birou, avem climatizare și temperatură constantă, avem provizii la automatul de snacksuri, cafea să ne ajungă trei săptămâni, grupuri sanitare, calculatoare, scaune, mese, canapele, săli de ședință. Acasă nu am nici măcar hârtie igienică”, spune Iancu Marin, un tânăr care lucrează într-o multinațională.

Zilele acestea peste 174.000 de români muncesc de acasă, adică din corporații, în speranța că pandemia de coronavirus va trece până la finalul lunii și se vor putea întoarce la muncă, respectiv în ședințe.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi