TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Minune! Contorul de gaz sfințit de preoți la Botoșani se învârte invers!

Scris de Ionuț Foltea
@
20 aprilie 2022 08:48
Minune! Contorul de gaz sfințit de preoți la Botoșani se învârte invers!

Minune la Botoșani, unde un contor de gaz inaugurat de primar și un sobor de preoți a început în această dimineață să se rotească invers, băgând kilowați înapoi în sistem. În acest moment contorul, în loc de datorii, aduce venituri care intră 50% în visteria bisericii, susține unul din preoții care a sfințit contorul.

Preotul precizează că pentru o dajdie modică de câteva sute de lei, poate sfinți chiar și acum, în săptămâna mare, orice contor, chiar dacă încă nu vine gaz pe el. Alte surse din comună spun că de fapt ar fi vorba de niște magneți de la Ierusalim, care au puteri dumnezeiești și care merg și pe contorul de curent.

O butelie sfințită de același preot s-a umplut singură peste noapte, povestește o gospodină din Sărăcani, comuna unde s-a petrecut minunea cu contorul. În acest moment preoții continuă slujbele, pentru că trebuie exorcizați banii europeni cu care s-a tras gazul în comună, bani care provin de la catolici și protestanți, niște eretici schismatici.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Șoșoacă a întors 4 scaune la Vocea României