Minune! Preafericitul Daniel a înmulţit de zeci de ori banii Patriarhiei

Scris de Calin
@
21 octombrie 2012 03:48
Minune! Preafericitul Daniel a înmulţit de zeci de ori banii Patriarhiei

Patriarhul Daniel se laudă că a făptuit o minune pe care, de la Iisus încoace, nu a mai reuşit-o nimeni: a înmulţit banii Patriarhiei de zeci de ori, reuşind astfel să alimenteze conturile a mii de preoţi români. „Înmulţirea banilor”, „miracolul celor cinci lei şi doi euro” sau „hrănirea celor cinci mii” sunt doar câteva din denumirile sub care este cunoscută  minunea Patriarhului Daniel.

Dealtfel, despre ea se vorbeşte şi în ultima ediţie a Bibliei pe care BOR a publicat-o: „În vremea aceea Daniel a văzut mulţimea de preoţi şi I S-a făcut milă de ei. Şi a cerut: daţi-le bani! Şi I s-a zis: Nu avem aici decât cinci lei şi doi euro. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-i aici. Şi poruncind să se aşeze preoţii pe iarbă şi luând cei cinci lei şi doi euro şi privind la cer, a binecuvântat şi a început să alimenteze conturile preoţilor cu euro şi cu lei. Şi au primit toţi până s-au săturat de bani. Iar cei ce se umpluseră de bani erau cinci mii la număr.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi