Modernizare! Examenul auto va avea trei probe: sală, traseu și bătaie în trafic
Începând de anul acesta obținerea permisului de conducere nu va mai fi așa de ușoară ca până acum. Legislatorii au introdus o nouă probă la examenul de conducere autor, pe lângă „sală” și „traseu”, respectiv proba de bătaie în trafic.
Astfel, fiecare absolvent al cursurilor va trebui, după promovarea primelor două probe, să învingă în luptă dreaptă un alt absolvent pentru a putea primi permisul de conducere. Cel care pierde bătaia va trebui să dea examenul din nou, dar doar traseu și bătaie, întrucât a dovedit deja că stăpânește cunoștințele teoretice.
„Știți cum se spune, teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Conducătorul auto trebuie să fie pregătit pentru orice situație cu care s-ar putea întâlni în trafic. O bătaie bună pune sângele în mișcare, te ține alert și dezmorțește pe cel care a stat prea mult la volan. În plus, e mai ieftină decât o cafea la benzinărie”, a explicat un instructor auto din București.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.