TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Mulți români se dau ucraineni și cer azil în Grecia în perioada iunie-septembrie

Scris de Ionuț Foltea
@
3 martie 2022 09:13
Mulți români se dau ucraineni și cer azil în Grecia în perioada iunie-septembrie

Descurcăreți ca întotdeauna. Câteva mii de români au contactat ambasada Greciei la București pretinzând că sunt cetățeni ucraineni refugiați din calea războiului. Ei au cerut azil politic în Grecia, în special în Thassos, Halkidiki, dar și în Naxos, Paros și chiar Zakynthos, unde speră să fie cazați gratis, însă doar în perioada iunie-septembrie.

Falșii refugiați au cerut să se facă liste, ca să aibă prioritate. Ei mai cer ca anumite stațiuni să fie evacuate, pentru a fi suficiente locuri disponibile. Ei solicită ferm ca ONU să trimită ajutoare în zonă, în special bere, frigidere încăpătoare, iar guvernul grec să se ocupe de tzatziki.

Așa-zișii refugiați solicită Greciei și să nu mai permită rușilor să pătrundă în spațiul aerian elen, ca să nu se facă aglomerație pe șezlonguri: ”Rușii sunt teroriști, dau la cazare oricât li se cere, nu negociază nimic, ăștia strică piața în Neos Marmaras”, explică Robert Acrișorski, român care pretinde că e refugiat ucrainean.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi