Mulțumim, Daniel! Avem Catedrala unde putem să ne rugăm în caz de război
Tot Biserica ne scoate din mizerie și de data asta! Patriarhul Daniel a primit din partea românilor sute de mii de mesaje de mulțumire, pentru că a avut geniul de a dota această țară cu cea mai mare catedrală din Balcani, unde au loc zeci de mii de oameni care doresc să se roage în cazul unui război.
Deși pare greu de crezut, în Catedrală încap toți generalii burtoși ai României, fără să li se atingă burțile. Sclipirea decorațiilor nu va întrece însă strălucirea aurului care împodobește din belșug pereții Catedralei și nici măreția straielor cusute cu fire de aur pe care le poartă nenumărații preoți și arhierei care deservesc glorioasa clădire”.
”Amplasarea Catedralei chiar vizavi de Ministerul Apărării Naționale nu a fost întâmplătoare. În caz de atac, generalii armatei române vor face doar câteva secunde din birourile lor somptuoase până în siguranța Catedralei, proiectate să reziste chiar și la un atac nuclear. E încă o dovadă a colaborării excelente între instituțiile de forță ale statului, în care nu degeaba românii au cea mai mare încredere”, spune analistul militar Decebal Popescu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.