Nadia Comăneci al băuturii. Unui şofer i-a arătat etilotestul zero, că nu putea să afişeze mai mult de 9,99 la mie
Număr de virtuozitate care i-a lăsat muți pe agenții de circulație de la ieșirea din București spre Chitila unde au prins un șofer cu o alcoolemie atât de mare că nu o putea afișa aparatul. În rumoarea publicului, deși omul părea beat perfect, aparatul a afișat 0.00, pentru că nu era programat să arate o alcoolemie din două cifre.
„Domnule, eu eram copil când a luat Nadia 10-le ăla la Montreal, dar tot țin minte ce emoție a cuprins țara. Așa m-am simțit și eu în aceeastă dimineață când am văzut cum a evoluat omul ăsta, cum să vă spun, era bârnă”, a declarat agentul Steliade Popa, cel care a fost președintele juriului de polițiști de circulație ce au admirat șoferul beat.
Cu toate aceastea, cei prezenți dar și jurnaliștii, susțin că bețivul a făcut cel mai impresionant exercițiu la sol, de unde a fost nevoie de trei voinici să-l ridice. Acesta a promis că se va reîntoarce la aparate dar acum simte nevoia să ia o pauză competițională și abia apoi se va gândi ce va mai face cu cariera lui în continuare și nu exclude să ne reprezinte la olimpiada de șoferi beți de la Moscova.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.