NASA a descoperit rezerve de apă, petrol şi gaze naturale pe Lună
Un comunicat de presă al Agenţiei Spaţiale Americane (NASA) anunţă că satelitul natural al Pământului ascunde resurse naturale uriaşe, în speţă petrol şi gaze naturale. Vestea a picat ca un bolovan din cer asupra Americii, ţară care, spre deosebire de România, se confruntă cu o gravă criză de petrol de doi ani încoace.
Primele reacţii nu au întârziat să apară. Administraţia americană a intrat în posesia unor informaţii sigure conform cărora Osama bin Laden a plecat din Irak şi din Afganistan şi se ascunde acum pe Lună, mai exact pe partea nevăzută a Lunii. Casa Albă va trimite urgent trupe militare acolo, pentru a apăra idealurile democraţiei, până nu e prea târziu.
După părerea cercetătorilor, cele mai însemnate pungi de petrol sunt la suprafaţă, exact în locul unde Neil Armstrong a pus prima dată piciorul. Dealtfel, într-o înregistrare neoficială din 1969, Armstrong este auzit spunând celebra frază „Un pas mic pentru om, un pas mare pentru… Eeah! Am călcat într-o pată de petrol !”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.