Nea Costel, indignat că n-a găsit „drojdier” nici la religie, nici la etnie
„Încă un recensământ proiectat special să ascundă sub preş anumite realităţi dureroase!” Acuzaţia necruţătoare vine din partea îndrăgitului nea Costel, care a încercat să se autorecenzeze în această dimineaţă.
Furios, nea Costel susţine că nu înţelege de ce nu are voie să bifeze „drojdier” nici la rubrica etnie, nici la religie şi nici măcar la profesie.
„Nu doar eu, ci milioane de cetăţeni români suntem astfel văduviţi de identitatea noastră de drojdieri. Potrivit unor studii, sunt mai mulţi drojdieri în România decât unguri, şi totuşi la recensământ suntem complet invizibili”, se plânge nea Costel. „Taică-miu a fost drojdier, tatăl lui la fel… strămoşii noştri drojdieri se răsucesc în şanţ!”
„Nu mai zic că există mai multe feluri de drojdier, avem adrojdieri, istrodrojdieri, meglenodrojdieri, şpriţari de ziua a şaptea, carmolişti şi lista poate continua”, adaugă nea Costel.
„Nici la recensământul anterior nu ne-au băgat în seamă, ne-au trecut la grămadă la ‘români’. Recensământ făcut, culmea, pe vremea când un drojdier era preşedintele ţării!”, adaugă nea Săndel, un alt drojdier iritat.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.