Neştiind ce să facă cu atâta benzină, un român a dat-o la porci
Pentru că prețul la benzină și motorină n-a explodat, ba chiar a și scăzut puțin în ultimele zile, mii de români au realizat subit că țin degeaba butoaiele pline cu carburant. Și pentru că efectiv nu știau ce să facă cu atâta benzină, majoritatea au început să o dea la porci.
„Decât să se strice benzina, mai bine îngraș porcul cu ea“, explică un gospodar destoinic din Mizil. „Am auzit c-au pățit-o alții, s-a pus mucegaiul pe benzină și s-a stricat, au trebuit s-o arunce. Mai ales că văd că și vremea începe să se încălzească, e prea mare riscul să mi se strice benzina în butoi.“
Nefiind deloc mofturoși, porcii n-au strâmbat deloc din nas când s-au trezit cu benzină și motorină în troacă. Pe de altă parte, proprietarii lor nu mai sunt atât de convinși c-au procedat corect, pentru că porcii care au primit benzină au început să prindă viteze amețitoare, de nu-i mai prinde stăpânul lor oricât de tare ar alerga după ei. Se pare că sute de porci s-ai pierdut pentru că au fugit cu viteze mult prea mari.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.