Noi restricţii! După tăiere, porcul poate fi călărit de maximum 20 de persoane
Grupul de Comunicare Strategică anunţă astăzi noi măsuri menite să limiteze răspândirea COVID-19! Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, într-o conferinţă de presă, că vechiul obicei al Ignatului va putea fi practicat în gospodării fără restricţii, însă va fi limitat la 20 numărul persoanelor care pot călări porcul după tăiere, cu scopul de a posta poze macabre pe Facebook.
„Maximum 20 de oameni se vor putea urca pe porc în acelaşi timp, indiferent de dimensiunea porcului, nivelul alcoolemiei sau gradul de rudenie – cumnaţi, cumetri, unchieşi, şogori, fârtaţi”, a declarat, cinic ca întotdeauna, purtătorul de cuvânt al dictaturii sanitare.
„Vă mai informez că nu veţi putea fenta legea tăind porcul în două, pentru că două jumătăţi de porc nu devin ca prin minune doi porci. Porcul râmă, dar râma nu porc”, a adăugat Arafat.
„Rămâne de văzut dacă românii vor accepta un asemenea afront la cultura strămoşească”, au declarat 22 de proaspeţi parlamentari AUR, călărind sfidători un porc încă călduţ.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.