Noul cod rutier. Statul în trafic la semafor se va pune vechime în muncă
Gata cu statul degeaba la semafor. Conform unei prevederi recente din Codul rutier, timpul petrecut la semafor se va pune ca vechime în muncă. Deci dacă pe viitor ești la semafor, se face verde și cei din spate nu te claxonează niciunul, să știi că asta se întâmplă pentru că șoferii din spate se bucură că-și fac vechime în muncă.
Nu e însă totul chiar atât de simplu. În caz că șoferul care stă la semafor claxonează, nu doar că nu câștigă timpul pierdut ca vechime în muncă, ci dimpotrivă, i se scade din vechime. Este de așteptat ca românii să-și desființeze claxoanele de la mașini, ca nu cumva să riște să piardă vechimea acumulată la semafor.
Bineînțeles, s-au găsit destui care să acuze noua prevedere, despre care spun că ar fi discriminatorie. „Păi nu e corect, că ăia din București sau Cluj, care stau zilnic cu orele în trafic, fac vechime la greu, în timp ce noi ăștia din Mizil, de exemplu, unde n-avem mașini, nu câștigăm nimic. Și nu ne permitem drumuri la București, să facem vechime la semafoarele de acolo”, acuză un cetățean.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.