TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Noul managment de la Spitalul Pantelimon dă astăzi examenul de șpagă

Scris de Ionuț Foltea
@
16 august 2024 15:22
Noul managment de la Spitalul Pantelimon dă astăzi examenul de șpagă

Emoții mari la Spitalul Pantelimon din Capitală, unde noua echipă managerială dă examenul de șpagă, fără care niciun medic nu poate fi numit într-o funcție de conducere. Până acum totul a mers bine pentru noii manageri, care au intrat în sediu după ce au dat 10 lei la portar, semn că înțeleg foarte bine sistemul medical românesc.

Medicul favorit să devină noul șef al spitalului are un mic avans față de ceilalți candidați. El a cerut 500 de lei de la rude ca să resusciteze o persoană pe care a lovit-o cu mașina în curtea spitalului. Proiectul său managerial este ca toată șpaga adunată de asistente să fie centralizată pe Revolut, el să ia 20% și restul să fie împărțit echitabil între ceilalți angajați ai spitalului. Motivația? ”Eu până acum am fost manager la o terasă și așa se făcea. Treaba mergea bine, vreau să implementez și în spital”.

Principalul său rival le-a cerut șpagă celorlalți contracandidați ca să se retragă el din cursă, lucru care l-a făcut remarcat la cel mai înalt nivel, iar Rafila l-a reomandat călduros: ”Totul e să iei șpaga, indiferent ce motiv dai”.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi