Numai cine nu munceşte nu cerşeşte
O cerşetoare din Spania a fost ridicată de pe stradă de poliţiştii comunitari din Galaţi. Când am văzut ştirea, mi-am zis că deja putem să exersăm salutul spaniol. Partea proastă, pentru noi, e că femeia asta nu-i cerşetoare de rând. Practic, e un fel de expat, manager de top pe felia ei. Are MBA în cerşit, are experienţă într-o multinaţională, traininguri de leadership.
A venit la noi doar ca să-i înveţe pe cerşetorii de aici cum să se milogească profesionist. Nu m-ar mira să aibă la activ şi ceva cursuri de creative writing, unde a deprins arta de a spune o poveste tristă cum trebuie, ca la carte. Poate aşa o să scăpăm şi noi de eternul „Oameni buni cu suflet bun şi credinţă-n Dumnezeu”. O să auzim literatură adevărată în metrou, nu „Ruga pentru părinţi” a lui Păunescu.
Se tot spune că românii cerşesc, dar nu câştigă mare lucru. Ideea e că trebuie nişte mentalităţi, trebuie schimbate să cerşeşti cu cap. Nu mai merge vechiul dicton „Noi cerşim, nu gândim”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.