O familie a cumpărat bilete la WizzAir cu locuri aleatorii și le-a dat în avioane diferite

Nu există nici o îndoială că „low-cost”-ul reprezintă o variantă extrem de avantajoasă și convenabilă de a călători cu avionul, dar călătorii care apelează la așa ceva trebuie să fie atenți și la riscurile care provin din prețul scăzut. A simțit-o pe pielea ei o familie din Făgăraș care a cumpărat bilete la Wizz air fără rezervarea locului și au primit transport în avioane diferite.
Situația a fost și mai complicată de faptul că unul din avioane, pe ruta București – Londra, era cu escală la Marsilia. „A fost ca în singur acasă, doar că nu mi-am pierdut doar un copil ci și pe tata, care acum este într-o cursă de urgență care vine din Copenhaga aici”, spune Mioara Papuc, femeia care a pățit asta.
În privința bagajelor însă nu au existat perturbări majore, aproximativ 75% din ele au ajuns la destinație ceea ce este un procent normal pentru liniile aeriene. „Sperăm ca în două zile să avem parte de o reuniune de familie, cu toții, aici, în arestul de la Lutton”, spun membrii familiei care au făcut scandal pentru că nu le-au fost respectate drepturile de clienți și, ep bună dreptate, au fost arestați.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.