Obiceiuri tradiţionale de sărbători: Mersul cu ambulanţa

Scris de TNR
@
4 decembrie 2009 09:12
Obiceiuri tradiţionale de sărbători: Mersul cu ambulanţa

Puţini ştiu că mai toate obiceiurile tradiţionale ale românilor erau, la început, nişte proaste obiceiuri. Aşa, cam ca scobitul în nas. Ce, i se pare cuiva că stropitul fetelor de Crăciun ar fi un obicei sănătos? Deloc, poate provoca pneumonie.

Cercetătorii TNR au descoperit cel mai nou obicei de sărbători la români: Mersul cu ambulanţa

Dacă pe vremuri de Crăciun se mergea cu colindul, acum s-a impus mersul cu amulanţa. Acest obicei se practică în a doua zi de Crăciun, după ce, cu o seară înainte, românii au mâncat şi au băut ca sparţii, până au făcut indigestie.

Cum se procedează? Încă de dimineaţă – de obicei pe stomacul gol, după masa de Crăciun ţi se face prea greaţă ca să mai mănânci ceva – suni la 112. Spui adresa, zici că ai o urgenţă medicală şi aştepţi. După un timp, medicul sună la uşa şi zice cam aşa: “Primiţi cu ambulanţa?” Ca să verifici că e o ambulanţă autentică, tradiţională, te uiţi şi pe vizor. Cu ocazia asta, îl vezi pe medic, care prezintă portul şi accesoriile specifice acestei datini: stetoscopul, trusa de prim ajutor etc.

Persoana colindată, care a chemat ambulanţa, se duce cu medicul la maşină. Cei doi pleacă apoi împreună pe uliţele oraşului – că străzi nu le poţi numi – cu semnalele luminoase şi acustice pornite. Ca să ajungă mai repede la spital, un alt colindător îi spune din când în când şoferului: “Mânaţi, măi flăcăi!”

La sfârşit, Casa de Asigurări de Sănătate le dă medicului şi celorlalţi colindători mere, nuci, colaci şi uneori chiar bani. Persoana care a chemat salvarea primeşte ceai şi supă de spital.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi