Ofertă de weekend la Lidl: Tot ce găseşti în tomberonul de lângă magazin e la jumătate de preţ!

Scris de Ionuț Foltea
@
28 februarie 2014 16:03
Ofertă de weekend la Lidl: Tot ce găseşti în tomberonul de lângă magazin e la jumătate de preţ!

Zeci de mii de români s-au aşezat deja cuminţi la cozi, după ce Lidl a anunţat o mega ofertă de weekend: toate produsele găsite în pubelele din apropierea magazinelor sunt la jumătate de preţ. Clienţii se pregătesc pentru iureşul de weekend, sperând să nimerească ceva cât mai consistent.

„Sincer nu pentru mine am venit, că eu am tot ce-mi trebuie, dar vreau să iau ceva ca să dau cadou, mai ales că e Mărţişorul, 8 Martie”, spune Robert Acrişor, unul din românii care vor să profite de oferta Lidl. Clienţii au urmărit cu sufletul la gură ce au aruncat angajaţii Lidl, conştienţi de proverbul: gunoiul unui german poate fi comoara unui român.

Unii clienţi au stabilit deja strategia prin care speră să le ia faţa celorlalţi români de la coadă: „Eu o să mă arunc direct în pubelă şi de acolo o să arunc către nevastă-mea tot ce găsesc mai interesant. Ea fuge la casă, se întoarce şi tot aşa”, a dezvăluit Robert Acrişor.

Clienţii magazinului spun că în general cumpără gunoaie de-acolo, dar weekendul acesta pot cumpăra de două ori mai multe, cu aceiaşi bani şi aşa ceva nu se ratează.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi