OMS a declarat epidemie de malahie în rândul rârâiţilor
Epidemia de malarie din estul Africii e umbrită de o nouă ameninţare! În rândul persoanelor rârâite apar din ce în ce mai multe cazuri de malahie, avertizează OMS, care recomandă evitarea zonelor afectate.
„Foarte multe persoane s-au prezentat la doctor tremurând, vizibil slăbite, spunând că s-au îmbolnăvit de malahie. La o cercetare amănunţită, am constatat că toţi au dificultăţi la pronunţarea sunetului R. Putem conchide că în rândul rârâiţilor e o adevărată molimă de malahie, iar majoritatea spun că au contractat-o în Zanzibah sau alte locuri exotice precum Madagascah, Mauhitius sau insula Héunion.”
„Te muşcă de un ţânţah unde nu trebuie, te scahpini şi dai în malahie”, a precizat un pacient, lăsându-i pe experţi să se întrebe ce fel de insectă este acest ţânţah.
Contactat de reporteri, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe a confirmat că, alături de onanie, malahia reprezintă un păcat destul de grav, şi dacă ne putem feri de malahie, de exemplu purtând măşti, ar fi bine să o facem.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.