Patriarhul avertizează privind pelerinajele false: “Costă sub 1000 euro? Sigur n-are binecuvântare!”
Scandalul pelerinajelor neaprobate de BOR din ofertele agenţiilor de turism a fost tranşat definitiv de întâi-stătătorul bisericii în ultima sa conferinţă de presă. Potrivit acestuia, dacă o excursie costă mai puţin de 1000 euro, e foarte puţin probabil ca aceasta să aibă binecuvântarea sa, implicit şi efectele (vindecătoare, revelatoare, de succes la păcănele etc.) scontate.
“Multe agenţii de turism promit vizite la domiciliile sfinţilor contra unor sume ridicole, ca 300 sau 400 de euro”, a declarat înaltul prelat. “Ei bine, este vorba doar de înşelătoriile unor afacerişti fără scrupule care profită de trăirea religioasă a maselor înfometate. Nici urmă de har în intenţiile lor, doar dorinţa de a elimina concurenţa cinstită, de a stabili monopoluri pozând în apărători ai credinţei şi de a-şi dota garajele cu Mercedesuri.”
“Pentru obţinerea binecuvântărilor necesare, fără de care nici măcar un cuvios fără cruce în calendar nu se uită la tine, darămite un sfânt în toată regula, e nevoie de opt, nouă sute de coco – aşa se numeşte moneda euro în slavona bisericească. Peste asta se adaugă costurile excursiei în sine: autocar cu minimum 7 cruci în parbriz, chilie de cel puţin 2 stele şi ghiveci de post în regim all inclusive”, a explicat Preafericitul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.