Patriarhul Daniel critică loteria bonurilor fiscale: “Bonul e ochiul Dracului!”
Biserica ortodoxă îşi exprimă dezaprobarea faţă de loteria bonurilor fiscale, considerând că învaţă credincioşii să ceară bon, periclitând valorile creştine care interzic orice formă de fiscalitate. Biserica precizează că păcatul cererii de bon e mai grav decât sodomia, iar cei care au văzut un bon ar trebui să facă mătănii şi câteva molifte, ca să se spele de necurăţia bonului.
“Isus a vindecat orbii, dar nu le-a dat bon. Reveniţi-vă! Ce-o să urmeze? Agenţi ANAF în sfintele lăcaşuri?”, a comentat Patriarhul Daniel. Patriarhul nu înţelege care comerciant e fraier să dea bon, din moment ce bonul înseamnă taxe.
Patriarhul spune că va organiza o loterie paralelă, numită Loteria Acatistelor. Lunar, din cei care au cumpărat acatiste va fi extras un câştigător, care nu va primi, ci va da bani bisericii pentru construirea Catedralei.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.